|
|||
Mihai Lungu |
Specializarea
ECHIPAMENTE SI INSTALATII DE AVIATIE
Specializarea Echipamente si Instalatii de Aviatie a luat fiinta in anul 1992, sub denumirea de Echipamente si Instalatii de Bord in forma unui ciclu de studii de 5 ani care pregatea ingineri in domeniul aerospatial. In prezent, in urma alinierii invatamantului tehnic romanesc la standardele europene, durata ciclului de studii s-a redus la 4 ani. Sectia pregateste specialisti in domeniul aerospatial, cu precadere pentru aviatie. Numarul facultatilor care au sectii de profil aerospatial in tara sunt doar doua (Facultatea de Inginierie Aerospatiala din Bucuresti si Facultatea de Electrotehnica din Craiova). Specialistii pregatiti in cadrul Specializarii Echipamente si Instalatii de Aviatie din cadrul Universitatii din Craiova beneficiaza de pregatire care le permite sa lucreze atat in domeniul exploatarii aeronavelor si instalatiilor aeroportuare, cat si in domeniul de varf al cercetarii si proiectarii aerospatiale. Avand in vedere ca domeniul ingineriei aerospatiale presupune o pregatire multidisciplinara, Specializarea Echipamente si Instalatii de Aviatie aprofundeaza studiul sistemelor de navigatie, de dirijare aerospatiala, giroscopice, electrice, electronice, hidraulice, de automatizare, calculatoare de proces de la bordul aeronavelor.
Specializarea Echipamente si Instalatii de Aviatie dispune de o dotare materiala de exceptie. Laboratoarele specializarii prezinta instalatii de aviatie de tip industrial, studentii putand sa aprofundeze inca din facultate studiul echipamentelor si instalatiilor intalnite in exploatare in industria aeronautica. Specializarea dispune de un grup de laboratoare cu un total de 200 de lucrari de laborator cu specific de aviatie, la diferite discipline prevazute in planul de invatamant. In primii doi ani de studii studentii au acces si la celelalte laboratoare ale Facultatii de Electrotehnica in cadrul modulului de pregatire de baza.
Absolventii Specializarii de Echipamente si Instalatii de Aviatie au posibilitatea urmarii ciclurilor de studii de masterat si doctorat atat in tara cat si in strainatate. Absolventi ai acestei specializari au fost deja acceptati la studii de masterat si doctorat in universitati din Franta, Italia si Canada. Urmarea acestor cicluri de studii deschide posibilitatea accesului in domeniul cercetarii aerospatiale, atat in tara cat si pe plan international.
Absolventii Specializarii Echipamente si Instalatii de Aviatie au dovedit pana in prezent o buna pregatire profesionala care le-a permis accesul la locuri de munca bine cotate atat in domeniul ingineriei aerospatiale cat si in domenii conexe. Firme precum Geci - Franta, Cambric - SUA, Bombardier - Canada, Toyota - Canada, Fokker - Olanda, Centrul de cercetari si incercari in Zbor - Craiova, ROMATSA- Bucuresti, S.C. Avioane Craiova S.A., sunt doar cateva dintre firmele la care absolventii Specializarii Echipamente si Instalatii de Aviatie fac fata cu succes.
|